Peste timp

Vremea este doar a noastră,
Fiecare o trăiește.
Unul, ca pe-o floare albastră,
Altul, cum se nimerește.
Tot ce-i vechi în noi renaște
Și de fiecare dată,
Prinde sensuri și cunoaște
Masca lumii, cea ciudată.
Chiar de-ar fi să-ți fie teamă,
Nicăieri nu vei găsi
Sfaturi de băgat în seamă.
Logica e-n poezii.
Suntem mulți și-i diferită
Viața pe care-o trăim,
Doar în tine e ferită
Și înăuntru construim.
Măștile-s de multe feluri,
Triste, vesele, ciudate.
Preferate în pasteluri
Și-n culise cufundate.
Sunt schimbate câteodată
Chiar de cei ce țin în frâu,
Calea lumii. Că-i brodată.
Monopoluri scurse-n râu.
Stăm în parte și-n tăcere
Ne-auzim numai pe noi.
Dacă-om mai găsi plăcere
Vom plimba jocul în doi.
Și legând șirul c-o sfoară,
Începutul de sfârșit,
Cu trecutul în vioară
Cauți ce-ai desăvârșit.
Bucuria și tristețea
Ancestrale, prinse-n noi.
Ne ridică-n cer noblețea,
Visele ne vor-napoi.
Tu ești altfel, stai deoparte,
Crengile să nu te-ajungă.
Diamante dacă împarte
Vor pe sine să te ungă.
Te-or vrăji, c-așa li-i felul,
Prin ochi te-or hipnotiza.
Vor dori să schimbi nivelul
Undeva, în mintea ta.
Rece, cald, ce-o fi să fie,
Nicăieri în a ta lume
N-or intra, că-i poezie,
Scut e steaua cea cu nume.